joi, 25 februarie 2010

Ziua Protecţiei Civile

Pe data de 28 februarie, Protecţia Civilă din cadrul Inspectoratului de Situaţii de Urgenţă împlineşte 77 de ani. În ciuda vremii nefavorabile, angajaţii acestei instituţii au organizat ziua porţilor deschise, o manifestare cu onor militar şi mai multe demonstraţii de descarcerare, intervenţie rapidă, împreună cu colegii lor de la Salvare. La intrarea în instituţie am dorit să mă legitimez, ofiţerul de servici a rămas stupefiat ,,este intrarea liberă!" , am menţionat că doresc să fac şi poze, ce să spun, într-adevăr ,,Ziua porţilor deschise" ale ISU Arad. Felicitări. Prin cele relatate fac o paralelă la ce mi s-a întâmplat la patinoar unde am fost întrebat dacă am acreditare să fac poze în interiorul patinoarului. Aici, la ISU, unde este o instituţie cu reguli militare nu m-a întrebat nimeni de aparat sau de ceea ce fac eu acolo, doar sunt vizitator. Din contră, sunt foarte deschişi, doar ei ne salvează întotdeauna.

luni, 15 februarie 2010

Flamingo Boys & Girls

Aşa cum era de aşteptat, de ziua îndrăgostiţilor din alte ţări, Centrul Armonia ne-a descreţit frunţile cu un frumos spectacol susţinut de trupa de dans Flamingo Boys and Girls. Coregrafia plăcută, subiectul spectacolului a fost: Piraţii din Caraibe, urmat de câteva dansuri latino cu unduiri lascive, torţele cu foc nu au lipsit pentru ca momentul să fie şi mai spectaculos, specific trupei de dans din Bucureşti. Domnii dansatori şi domniţele trupei au fost extrem de deschişi cu publicul arădean, pozele de grup nu au lipsit la sfârşitul spectacolului.

duminică, 14 februarie 2010

Crama Gîrboiu, Vrancea

Câteva zile m-am detaşat de Nikon-ul meu şi m-am aşezat confortabil în laboratorul foto, am deconectat reţeaua de la PC, am dezactivat antivirusul, din Task Manager am închis tot ce se putea închie pentru a avea resurse la calcutator şi am făcut aceste imagini pentru un catalog al Cramei Gîrboiu. Prin excelenţa domnului director Rafael Grigoriu am fost desemnat pentru această lucrare de amploare. Imaginile mi-au fost trimise prin e-mail şi am început lucrul. Recompensarea a venit după, adică agentul de vânzări de la noi din Arad m-a căutat şi am primit un imens colet cu toate soiurile de vin care le vinde societatea Mera Com Internaţional din Focşani. Aseară am degustat unul dintre noile soiuri ale cramei respective, este Şarba. Acest vin de care, sincer, eu nu am auzit, doar anul trecut de Crăciun, este un vin vioi, cu un buchet caracteristic de Tămâioasă Românească, el şi-a câştigat dreptul de a sta în capul mesei. În 2009 a câştigat o medalie de argint la un concurs specific de selecţie a vinurilor.
Înainte de prelucrare, imaginea este realizată cu un Canon 350D.
După prelucrare.




sâmbătă, 6 februarie 2010

Colaje

Pentru voi am făcut câteva schiţe cu imagini din ultima perioadă de timp. Sper să vă încânte ochii.
1. Clădiri din Arad
2. People
3. Statui din Arad, Timişoara şi Szeged
4. Copii
5. Animale
6. Flori, plante şi fructe
7. Ice
8. 24 IANUARIE 2010
9. Avatar, imagini modificate pentru a avea altă compoziţie şi cromatică
10. Balcoane din Arad
11. Clădiri, sepia
12. Concert al formaţiei Grimegod, 18 ani de existenţă
13. Zăpadă la Arad
14. Manechine în vitrine
15. La patinoarul local
16. Timişoara, în alb şi negru
17. Porţi încărcate de istorie18. Urban street sepia