luni, 9 iunie 2014

Pestera si Cascada Vadu Crisului

Pentru o excursie de o zi, cu posibilitate de deplasare cu trenul sau mașina, Defileul Vadu Crișului este o alegere excelentă. Recomandarea mea este să aveți încălțări adecvate, bocanci, nu foarte speciali sau chiar o pereche pantofi sport cu talpă puțin mai groasă, nu veți regreta. Bluza să nu lipsească și apa din micul rucsac de pe spate. Intrarea în peșteră este de 5 lei pentru adulți și studenți de 3 lei. Să nu uitați de cască, primiți la intrare, o recomand ca o necesitate, eu am folosit-o din plin, sunt momente când atingi cu ea pereții peșterii. Eu nu am avut o cană sau recipient pentru apa de izvor, se poate încerca în peșteră, deosebit. Poate o lanternă mai de calitate poate fi de folos. Am citit pe alt blog ca au avut parte de pană de curent.
Câțiva tineri au amenajat o tiroliană  și prețul este de 15 lei sau 10 lei dacă sunt 10 persoane. Nu este niciun magazin, doar o bătrânica vinde câteva lucruri. Necesitatea unui loc amenajat să poți lua prânzul cu ce ai traistă este vital, ma gândesc la câteva bănci și mese ca turiștii să stea liniștiți dar încă mai avem de lucrat la asta.
Ce este puțin palpitant, este faptul că trece trenul cu viteza destul de mare pe lângă turiști, atenție mare, vă depărtați cât se poate de el, creează un curent de aer destul de puternic.